KITRA- Romania
Kitră este Nicolae-Aurel Duță, artistul român cu pregătire formală și preocupări ieșite din cotidian este absolvent al Universității Naționale de Artă din București.
Căutările lui l-au dus pe un traseu foarte puțin exersat de către artiștii locali, acela de creator de personaje, cu trăsături și caracteristici distincte, care pot exista atât ca reprezentări bi-dimensionale, dar și obiecte 3-d. Personajele lui au ajuns în cele mai interesante locuri și au populat medii variate de expunere, cum ar fi peretele de pe strada pictor Arthur Verona, desenat în timpul Street Delivery 2014, sau paginile 66-67; 297 ale cunoscutei enciclopedii Pictoplasma – Character Portraits [Berlin, Octombrie 2014], alături de designeri de personaje din întreaga lume.
Kitră desenează și experimentează neîncetat astfel că, în 2010, el și colegul său, Titi Ciocan, au realizat primul art toy românesc, Sando by Eldercut™, o jucărie de 21 cm, care putea fi customizată și colecționată. Acum își lasă personajele să se dezvolte nestingherit iar ele apar pe hârtie, lemn sau prind forme fantastice, din rășină.
Contact info:
kitrart@gmail.com