Blanka Ayo- Romania
Despre Blanka Ayo s-ar putea spune multe. De unde vine ea exact – nimeni nu știe. Știm însă că vine din locuri unde domnitorii stau pe tron cam cât se chinuiește Marte să se împace cu Pământul și cu Soarele la un loc. E vag ce-i drept, dar mai mult de atât nu a putut afla nimeni.
Nu se găsesc documente relevante care să ateste când a venit pe lume acest personaj. Se zvonește că ar fi luat ființă pe vremea când lacurile erau încă înghețate și nu de ciocolată sau fructe de pădure ci de regretul unui Moș Crăciun ce tocmai plecase.
Încă din copilărie (adică în prezent – dar sună mai pompos și mai trainic) percepe realitatea și visele în nuanțe de carioci și pensule. Imperfecțiunile vieții le vede ca fire de păr desprinse din pensulă pe o planșă perfectă. Atrag atenția pe moment, dar dacă te uiți mai bine nu mai știi dacă vrei să le iei sau să le lași acolo.
Simte culorile ca pe o vibrație pentru că asta sunt și fac – vibrează și ne fac să vibrăm.
Știința spune că totul în jurul nostru este de fapt doar o vibrație a unor particule pe diferite frecvețe. Deși nu a fost niciodată Gică Contra, nu a putut accepta așa ceva. Blanka Ayo încearcă și reușește mereu să șunteze astfel de ipoteze. Ea simte doar în vibrațiile preferate – culorile.
Rujul nu este un produs cosmetic pentru ea ci cariocă în caz de urgență. Totul e culoare!
Apa, aerul și fraierul nu au caracteristici, emoții și stări, ci au culori și nuanțe.
Își petrece timpul bătătorindu-și arătătorul cu creioanele colorate, murdărind tricouri cu acrilice sau pur și simplu trăgând pe nas ultimul lac descoperit.
Urmează cu strictețe un program de îngrijire a mâinilor cu pastă ceramică iar când în cuptor nu are plăcintă cu spanac, sigur are un Sculpey.
Când își caută inspirația, trândăvește până târziu în pat, se spală de multe ori pe dinți sau se plimbă prin clădirile părăsite din București. Dacă nu funcționează așa, prietenii și ginul o scot mereu din bucluc.
Adoră simplitatea deși e conștientă că aceasta e o combinație de praf inter-stelar și experiențe complexe.
Câțiva au apucat să o cunoască la expoziția colectivă Offline 2.0 sau la expoziția personală de la Verde Cafe. V-o aduceți aminte – e tipa cu cămașa călcată în grabă.